Anxietate: când este o problemă?

Te trezești dimineața, într-o zi de muncă. În timp ce te pregătești, te gândești la o anumită sarcină pe care o ai de făcut în ziua aceea. Te-ai pregătit bine pentru ea. Ai făcut tot ce puteai să faci. Poate chiar ai făcut mai mult decât ar fi făcut alți colegi în locul tău. Și nici nu atârnă ceva greu de sarcina asta – nu e ca și cum se decide o promovare sau un bonus în funcție de ea. „E doar o mică activitate”, îți spui ca să-ți liniștești fluturii din stomac. Sau nodul din gât. Încerci să te întinzi puțin, poate mai dispare din tensiunea musculară. Nu funcționează. 

Pe drum către muncă te simți din ce în ce mai agitat. Tensiunea musculară crește, fluturii dau petrecere în stomacul tău și te întrebi de ce ți-ai mai luat cafea cu tine. Trebuia oricum să știi că nu vei putea înghiți nimic. Ba mai rău, parcă acum îți e și greață. Îți amintești de un alt moment când ai avut emoții și chiar ai vomitat. Speri să nu se întâmple și acum. Nu ai timp pentru senzațiile astea!

În momentul de dinainte de activitate, toate cele de mai sus sunt în plină acțiune. Între greață, nod în gât, tensiune, mai reușești să observi că îți crește și pulsul. Simți bătăile inimii cum se grăbesc. Pe măsură ce se mai scurg ultimele minute până să începi, parcă te ia și amețeala. Dar nu ai timp pentru senzațiile astea. Trebuie să faci față și să te descurci! 

Așadar duci la bun sfârșit activitatea. Poate te-ai bâlbâit puțin sau te-ai încurcat la ceva detalii. Sau poate ți-a ieșit perfect! La sfârșit cei implicați te felicită, iar tu zâmbești. Cumva, ei n-au văzut tornada emoțională din tine. Nu au văzut că ți-ai fi dorit să fii un struț și să-ți bagi capul în pământ. Cu acest gând te așezi la birou, extenuat. Nu știi cât randament vei mai putea da în ziua respectivă. Dar, hei, măcar emoțiile au dispărut!

Aceasta este anxietatea înalt funcțională. În ciuda faptului că simți toate simptomele anxietății, reușești să-ți continui viața și activitatea așa cum îți propui. Este neplăcut, dar mergi înainte pe drumul tău. De multe ori, nu arăți ce se întâmplă în interiorul tău. Iar dacă spui, lumea se uită mirată la tine deoarece tot timpul te-ai descurcat bine, deci oare ce te-a apucat atunci? Iar încurajările lor nu îți influențează starea. Mai degrabă te descurajează de la a vorbi despre cum te simți.

Hai să reluăm puțin scenariul, cu ceva diferențe.

…dar nu ai timp pentru senzațiile astea. Trebuie să faci față și să te descurci!

Dar ceva din tine se blochează. Nu poți să o faci. Știi ce ar trebui să faci, cum să vorbești, ce să spui. Dar nu reușești. Așadar, în ultimul moment dai înapoi. Dacă poți, dai vina pe niște probleme tehnice și reprogramezi. Dacă simți că nu vei face față deloc, te duci direct la superior și îl anunți că nu te poți ocupa de activitatea aceea pentru că… motive. Găsești tu ceva. La urma urmei, nu atârna nimic de sarcina asta. Nu era obligatorie.

Când te așezi la biroul tău, puțin mai încolo, te simți ușurat și tensionat în același timp. Pe de-o parte, ai scăpat acum. Pe de altă parte, știi că nu vei putea evita situațiile astea la nesfârșit. Și nu ești deloc fericit pentru că a trebuit să dai înapoi. Încerci să nu te gândești la asta, dar gândul că nu te descurci tot revine să te distragă pe parcursul zilei.

Acum anxietatea este ceva mult mai inconfortabilă. În timp ce unii se descurcă să simtă toate emoțiile și senzațiile și să nu se lase copleșiți, există persoane care nu reușesc să funcționeze în aceste condiții. Dacă ajungi să eviți anumite situații care îți provoacă disconfort, atunci anxietatea ajunge să dirijeze aspecte importante din viața ta. De cele mai multe ori, asta înseamnă că nu ajungi unde dorești să ajungi. Iar chiar mai rău, manifestările anxioase sunt și ele din ce în ce mai prezente. Este greu să trăiești zi de zi cu gândurile de îngrijorare și senzațiile de tensiune.

Mai există și o a treia reluare a scenariului.

…dar nu ai timp pentru senzațiile astea. Trebuie să faci față și să te descurci!

Iar pe măsură ce îți spui că trebuie să faci față, pulsul crește. Bătăile inimii nu sunt doar accentuate, ci chiar neregulate. Devii conștient de transpirație. Iar respirația se transformă din neregulată în dificilă. Începi să simți că te sufoci. Te sperii. Te întrebi ce e în neregulă cu tine. Senzațiile devin din ce în ce mai acaparatoare, nu te poți concentra, nu poți să te deconectezi de ele. Te întrebi chiar dacă așa se simte când mori.

Dacă este prima dată când te simți așa, probabil că vei chema salvarea. Sau cineva care e cu tine va face asta. Iar când paramedicii te conectează la un aparat de monitorizare a bătăilor inimii și îți spun „Ah, e doar un atac de panică”, rămâi șocat. Cum adică, un atac de panică!? Ai simțit că mori! Paramedicii se uită la tine și se oferă să te ducă totuși la spital pentru un EKG, dar simți că asta e mai mult ca să te liniștească. Poate accepți, la urma urmei nu strică să investighezi. Sau le spui că nu este cazul, dar îți promiți ție că te vei duce să te investighezi.

Dacă ai trecut deja peste această fază de început, știi totuși că așa se simte un atac de panică. Poate ai mai avut vreunul de atunci. Poate chiar stai cu teama că s-ar putea în orice moment să mai ai vreunul. Iar teama asta îți accentuează anxietatea zilnică și te face să te retragi din multe momente în care ai dori să fii prezent și să participi.

Acum anxietatea este mult mai greu de suportat. Nu este plăcut să trăiești constant cu greutatea acestei frici deasupra ta.

Din punct de vedere clinic, anxietatea are foarte multe nuanțe. Putem vorbi de anxietate generalizată, de anxietate socială, de fobii specifice, de atacuri de panică. Dar, după cum am spus la depresie, dacă citești doar criteriile de diagnostic nu înțelegi cu adevărat impactul tulburării asupra unei persoane. Prin cele trei scenarii de mai sus am încercat să generalizez gânduri, idei și senzații pe care le-am văzut la clienții cu anxietate care au apelat la mine.

Așadar, cele mai comune simptome sunt:

• Probleme de concentrare sau gândire (la orice altceva decât îngrijorarea curentă)
• Dificultăți în controlarea îngrijorărilor
• Tendința de a evita lucrurile care declanșează anxietatea
• Sentiment de tulburare, agitație sau încordare
• Sentiment de pericol iminent sau de panică
• Sentimente de slăbiciune sau oboseală
• Probleme cu somnul
• Ritm cardiac crescut
• Respirație neregulată (hiperventilare)
• Transpirație
• Tremur
• Probleme gastrointestinale

Acestea pot fi diminuate, poate chiar eliminate, cu ajutorul psihoterapiei.

Cum e psihoterapia în cazul anxietății?

Terapia cognitiv-comportamentală consideră că la baza stărilor emoționale problematice, în acest caz la baza anxietății, stau niște gânduri și credințe care „ne încurcă”. Faptul că avem o reacție atât de puternică de teamă ne sugerează că trebuie să explorăm puțin lucrul de care ne temem. Explorarea are rolul de a dezvălui ce este în spate. Rareori este vorba despre primul lucru care apare, cum ar fi „îmi e teamă să vorbesc în public”. În spatele acestui gând ar putea sta, de exemplu, teama de rușine, teama de a nu fi capabil să faci ceva, perfecționismul etc. Acestea sunt de fapt elementele care ne declanșează emoția.

După identificarea adevăratelor cauze emoționale, trebuie să vedem cum le procesăm. Aici apar marile diferențe dintre oameni și este foarte greu să descrii un plan de acțiune general valabil. Vă voi da un singur exemplu: un element comun în multe povești de viață este că lucrul care ne cauzează teama acum a fost util cândva, demult, în trecut. Evitarea sentimentului de rușine, de exemplu, s-ar putea să ne fi făcut niște copii ascultători – câți nu am auzit „să nu mă faci de rușine!” de la părinți? Teama de a nu fi capabili poate ne-a făcut să muncim mai mult pentru a ne asigura că ne iese ceea ce vrem să facem. Iar perfecționismul poate ne-a ferit de critica altora.

Problema apare când aceste lucruri nu doar că nu mai sunt utile, ci chiar ne pun bețe în roate. Iar pentru a putea lăsa în urmă tiparul disfuncțional, trebuie să descoperim cine suntem acum, ce resurse avem și la ce putem cu adevărat să facem față.

Așadar, în psihoterapie vorbim despre multe gânduri, emoții și povești care ne-au făcut persoanele care suntem azi.

Ce trebuie clientul să facă?

Înainte de toate, să fie deschis să vorbească despre momentele mai delicate din viața lui. Nu este ușor să te deschizi și să povestești despre detaliile care te-au făcut să te simți vulnerabil (sau poate încă te mai fac să te simți astfel). Dar curajul este bine răsplătit, deoarece în timp ajungem să nu ne mai doară lucrurile despre care povestim.

Uneori nu ne dăm seama imediat care sunt poveștile și detaliile relevante pentru subiectul pe care îl discutăm. În aceste situații s-ar putea să fie nevoie să urmărești anumite lucruri în timpul dintre ședințe – gânduri, idei, emoții, reacții etc. – și să le notezi.

În afară de ceea ce discutăm în cabinet, vom ajunge într-un punct în care vei avea nevoie să încerci să faci anumite comportamente sau activități în afara ședințelor. Aceste activități vor fi discutate și alese împreună, cu scopul de a te ajuta să-ți atingi obiectivele fixate în terapie.

Dacă dorești să știi mai multe, mă poți contacta sau poți programa o ședință.