Până la urmă, ce-i aia „dezvoltare personală”?
Expresia dezvoltare personală o găsești peste tot zilele acestea. În mod special când vine vorba de cărți și cursuri. Iar, mai nou, dezvoltarea personală merge mână în mână cu coaching-ul. Tematica este și ea foarte variată: leadership, gestionarea timpului, gestionarea stresului, educație financiară etc. Practic, foarte multe nișe pot avea o latură care să se încadreze oarecum sub umbrela „dezvoltării personale”.
Venind din direcția psihoterapiei, pentru mine dezvoltarea personală este identificarea schemelor și tiparelor psihice și îmbunătățirea lor cu scopul de a avea o viață emoțională împlinită. Diferența față de psihoterapie este caracterul terapeutic: în psihoterapie ne axăm pe o problemă, pe o rană psihică, în timp ce dezvoltarea personală se axează pe autocunoaștere și creștere personală. Pe scurt, îi spunem „dezvoltare personală” dacă este vorba despre ceva ce nu ne doare și nu ne incomodează în viața de zi.
„Păi și atunci, dacă nu ne doare, de ce să mai analizăm?”, mă aștept să mă întrebați. Deoarece lipsa durerii sau a disconfortului nu înseamnă emoții pozitive, mulțumire sau fericire. Majoritatea clienților cu care am ajuns să fac dezvoltare personală au venit la mine deoarece erau oarecum nemulțumiți de unele aspecte ale vieții lor și se gândeau că poate fi mai bine de atât. Și aveau dreptate, astfel încât am avut ca obiectiv acel „mai bine”. Câteva dintre aspectele lucrate:
- Creșterea stimei de sine
- Acceptarea și aprecierea imaginii corporale
- Dezvoltarea asertivității
- Educație emoțională
- Optimizarea mecanismelor de coping
- Optimizarea sistemului motivațional
Dar trebuie să fiu sinceră: oamenii nu au venit cerând aceste lucruri. Există o singură excepție, o clientă care a spus direct că ea vrea să facă pace cu corpul ei și să nu se mai chinuie să arate „ca în reviste”. Concluzia ședințelor a fost că ea a ajuns să acorde mult mai multă atenție și răbdare corpului ei, dar acest lucru a venit din plăcere. Înainte făcea acest lucru deoarece simțea presiune și era foarte exigentă cu ea însăși, astfel încât schimbarea a fost binevenită.
Clienții cu care am lucrat pe aspectele de mai sus au venit spunându-mi că nu sunt mulțumiți de ei. Nu era neapărat grav, ar fi putut continua în starea respectivă o foarte lungă perioadă de timp. Dar chiar și așa, nu se simțeau bine cu ei înșiși.
De cele mai multe ori se întâmplă să simțim presiune și datoria de a fi/a acționa într-un anume fel. În general acest lucru ne creează nemulțumiri, dar nu schimbăm nimic deoarece inconvenientul nu este atât de mare. Dezvoltarea personală are rolul de a te ajuta să ieși din starea aceasta: nu ești un hamster blocat într-o rotiță, care aleargă deoarece altceva nu poate face. Ai libertatea să cobori de pe ea și să vezi ce alternative mai sunt în lume. Iar când vine vorba de viața noastră psihică, alternativele sunt nelimitate.
Pentru orice întrebări sau pentru a programa o ședință, te invit să mă contactezi.