+40725964808
alina.c.tache@gmail.com

5 lucruri descoperite ca psihoterapeut

pasiune pentru psihoterapie

Drumul pentru a deveni psihoterapeut e destul de anevoios. Trecem de facultate și master, adăugăm niște sute de ore de formări și cursuri, apoi alte sute de ore de dezvoltare personală și supervizare. Când începi să lucrezi cu clienți, ți se confirmă că această profesie poate fi foarte grea… dar și plină de frumusețe și satisfacție. Iar învățăturile cele mai prețioase vin din interacțiunile care au loc în cabinet.

Urmează să am o mică pauză de activitate deoarece în iunie 2021 voi naște. Pauza asta m-a făcut să mă gândesc la tot ce am descoperit în profesia asta. Așadar, am făcut o listă cu 5 lucruri pe care le-am învățat pe măsură ce am văzut evoluția clienților mei.

1. Nu contează de unde începi, o îmbunătățire este posibilă

Nu cred că există vreo situație cu care să vină clientul și care să nu poată fi îmbunătățită. Din tot ce am studiat și am observat, orice persoană are tendințe sănătoase. Adică instinctul de a căuta ce are nevoie și să se pună în contextele în care poate crește și evolua. De multe ori avem ghinionul de a fi aruncați în situații care nu ne ajută: o copilărie nefericită, relații toxice, prea mult stres și presiune, experiențe traumatizante etc. Pentru a depăși unele din ele, este necesar să impunem niște limite ferme. Dar după ce aceste limite sunt impuse, natura umană se reorientează spre a descoperi ce are nevoie pentru a înflori: optimism, susținere, acceptare, rezonanță, siguranță și relații constante.

Așadar, nu contează câte experiențe negative ai avut – tot este posibil pentru tine să experimentezi ceva diferit, care să-ți transforme viața. Începe prin a-ți clarifica ce ai nevoie pentru vindecarea ta. Iar dacă nu te descurci singur cu asta, psihoterapia te poate ajuta.

2. Relațiile te pot răni, dar te pot și vindeca

În aproape toate discuțiile cu clienții, am atins subiectul relațiilor semnificative – fie ele negative sau pozitive. Relațiile semnificative negativ sunt în general primele discutate. Prin acestea apar multe răni, multe tipare și comportamente disfuncționale. Mai ales prin relațiile din copilărie și adolescență. Ulterior, aceste răni pot apărea oglindite și în relațiile din perioada de adult.

Apoi ajungem la relațiile semnificative pozitive: relații responsabile, blânde, calde, care sunt receptive la nevoile tale și care oferă susținere. Acestea sunt relațiile care ajută rănile să se vindece. O asemenea relație este și cea care se dezvoltă în cabinet între terapeut și client. Iar experimentarea unei relații terapeutice duce în cele din urmă la remedierea problemelor, împreună cu conștientizarea și efortul de schimbare al tiparelor disfuncționale.

Chiar și atunci când discut un subiect care nu pare a avea legătură cu relațiile, ele tot apar. De exemplu, îmi vin în minte clienți care au avut diverse fobii (de căței, de medici, de dentiști etc.). Inițial era vorba despre obiectul fobiei. Dar până la urmă tot ajungem la o componentă relațională. De cele mai multe ori este vorba despre o relație pozitivă care conduce la liniștirea fobiei.

3. Te ajută să îți destăinui povestea personală în fața cuiva care oferă siguranță emoțională

Pentru cineva care nu a avut parte de relațiile pozitive despre care scriam mai sus, a se destăinui și a se pune într-o poziție de vulnerabilitate reprezintă un imens pericol. Când te aștepți la „lovituri” emoționale, ești obișnuit să fii precaut, vigilent și să nu lași să ți se vadă punctele vulnerabile. Dar este extenuant să stai tot timpul cu garda sus. Uneori ai nevoie să fii văzut așa cum ești și să îți spui povestea.

Evident, primul avantaj vine din partea relației: ești acceptat, înțeles și susținut. Dar un alt avantaj la fel de mare este că îți dai seama mult mai bine ce gândești și simți despre experiențele tale.

Cel mai recent exemplu care îmi vine în minte este al unui client care îmi spunea, pe un ton sfidător: „Eh, m-a bătut și pe mine tata. Așa se făcea. Nu m-a dat peste cap experiența.” După câteva ședințe ne-am întors la subiect și nu era „o nimica toată” așa cum o lăsa el să se înțeleagă. Nu vorbeam de o palmă, vorbeam de răni fizice care au sângerat. Pe corpul unui copil de 11 ani. Clientul avea nevoie să nu-și mai minimalizeze durerea simțită, să recunoască față de el însuși că a fost ceva greu de dus. Iar asta nu s-ar fi putut face fără să discute despre ce a pățit în copilărie. Abia apoi vorbim despre acceptare și vindecare.

4. Mulți cred că ceilalți sunt într-o stare emoțională mai bună (nu e chiar așa)

Concluzia asta este despre nesiguranță. Voi începe cu o analogie: amintește-ți când petreci prea mult timp pe social media și vezi doar postări care arată viețile „roz” ale celorlalți: vacanțe exotice, case super-curate și aranjate, tot felul de experiențe și aventuri, relații perfecte, corpuri super-lucrate etc. Te fac să ai impresia că aceea este realitatea, iar viața ta este mai prejos deoarece tu nu ai/faci/ești ceea ce vezi în poze. Acum se știe mai bine că social media poate avea și acest efect nociv, de scădere a stimei de sine, deoarece mulți afișează doar aspectele pozitive din viață.

Similară este și nesiguranța față de viețile emoționale ale celorlalți. Deoarece în cultura noastră nu prea se vorbește despre sentimente și emoții, avem senzația că toți sunt neutri. Sau, dacă au emoții negative, sunt de intensitate scăzută și trec rapid. Că toată lumea, în afară de tine, își gestionează perfect emoțiile negative! Iar tu ești o oaie neagră deoarece le simți și nu le poți îngropa îndeajuns de bine sau repede.

Mi-aș dori tare mult să nu mai aud „scuză-mă” de la clienții mei când au emoții intense. Sunt normale! Simte-le și integrează-le. Suprimarea lor și atitudinea de „nimic nu mă atinge” face doar rău.

5. Ținta nu e iubirea de sine, ci acceptarea de sine.

În ultimii ani s-a dezvoltat o mișcare de dezvoltare personală care pune accentul pe „self-love”. Cu mesaje de genul „să iubești fiecare bucățică din tine”, inclusiv pe cele pe care nu le placi, sau poate chiar le detești.

„A te iubi pe tine” sună foarte frumos și dezirabil. Iar când vorbim de impresia generală despre noi, da, ne ajută să ne iubim. La baza acestei iubiri stau o stimă și o imagine de sine solide. Stau competențe, cunoștințe și aptitudini care te ajută. Stau experiențe și trăiri care știi cum ți-au îmbogățit viața emoțională.

Dar când vorbim de lucruri concrete, nu avem cum să iubim efectiv tot ce ține de noi. Deoarece suntem oameni și avem și aspecte mai puțin plăcute. Nu prea ai cum să îți iubești trecutul, când vii dintr-o familie disfuncțională. Nu prea ai cum să îți iubești acea parte din corp care chiar nu-ți place și știi că ar fi super-greu (sau imposibil) s-o schimbi. Sau poate nu îți poți iubi anumite alegeri din trecut, cum ar fi că te-ai dus înspre o carieră care acum nu te mulțumește.

Din acest motiv, mi se pare că nu este realist și nici de ajutor să insist în fața clienților că trebuie să își iubească toate aspectele care țin de ei. Îi încurajez, în schimb, să își accepte aceste părți ale lor sau ale poveștii lor. Dacă putem începe de la a ne accepta realitatea, schimbarea și creșterea personală devin posibile.


Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat ca psihoterapeut. Mai am câteva în minte, dar le voi păstra pentru articole viitoare. Până atunci, vă urez să aveți grijă de voi (inclusiv pe plan emoțional)!

Pentru orice altă întrebare, te invit să mă contactezi.

Dacă ai curiozități despre terapia individuală, terapia de cuplu sau terapia de familie, te invit să vizitezi paginile respective.

Dacă dorești să afli mai multe despre universul psihoterapiei, te invit să vizitezi secțiunea Blog sau să mă urmărești pe pagina de Facebook.

Copyright imagine: Photo by Ian Schneider on Unsplash.

Leave a Reply

Your email address will not be published.